Turneul „Isvor. Enescu”

„George Enescu a fost unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului XX, dar șaizeci de ani după moartea sa, opera acestuia rămâne în cea mai mare parte necunoscută, iar importanța sa în mare măsură nerecunoscută în afara României natale. În parte, acest lucru se datorează faptului că Enescu a fost un adevărat muzician renascentist: violonist virtuoz cu faimă mondială, pianist, dirijor, profesor și compozitor.” (Evan Dickerson). Dar „el este categoric unul dintre marii artiști ai secolului XX. Pentru unii, cum ar fi Janáček, Sibelius, Szymanowski, Mahler chiar, a durat ceva până au intrat în conștiința publică, iar timpul lui Enescu încă n-a venit cu adevărat. Acesta este doar începutul.” (Cristian Mandeal).

La nivel național, opera marelui compozitor se confruntă cu o altfel de problemă – patron spiritual al celui mai important eveniment cultural din România (numim aici Festivalul și Concursul Internațional George Enescu), simbol național și valoare incontestabilă (pe bună dreptate, de bună seamă), credem că George Enescu a devenit, în conștiința publicului din România, intangibil și – poate tocmai de aceea – din ce în ce mai puțin cunoscut: deși am auzit cu toții de el, din ce în ce mai puțini îi cunosc opera.

Pornind de aici, ansamblul Imago Mundi a construit, anul trecut, un program muzical dedicat lui Enescu; programul abordează celebrele Rapsodii Române dintr-o perspectivă originală – aceea a cercetării și reinterpretării, în manieră contemporană, a surselor de inspirație folosite de compozitor, a temelor de folclor urban și muzică tradițională românească din secolul al XIX-lea. Imago Mundi încearcă, astfel, să trezească atât interesul publicului nefamiliarizat cu muzica de factură cultă, cât și al melomanilor „de cursă lungă”.

Concertele „Isvor. George Enescu: Rapsodiile Române vs. muzică tradițională și folclor urban” s-au bucurat de o primire entuziastă în București, Lisabona, Granada, Tunis, Salzburg, New York sau Londra. De curând, programul a fost produs pe CD de Editura Casa Radio și este disponibil în magazinul de la Sala Radio sau în rețelele Cărturești, Humanitas sau Diverta.

Inițiativa ansamblului Imago Mundi este deopotrivă curajoasă, cât și unică în peisajul muzical: aceea de a prezenta muzica lui George Enescu în contextul creației tradiționale vechi românești, o întoarcere muzicală în trecut din perspectiva artistului contemporan.

Asociația Culturală ISVOR prezintă, între 14 octombrie și 23 noiembrie, Turneul Național „Isvor. George Enescu” al ansamblului Imago Mundi. Vino să asculți „Rapsodiile Române versus muzică tradițională și folclor urban” în 10 concerte din 10 orașe ale României: Ploiesti, Bucuresti, Craiova, Pitesti, Busteni, Campina, Timisoara, Arad, Sibiu, Cluj-Napoca!